duminică, 12 mai 2013

Munca voluntara in favoarea milionarilor

   
 Partea a 2a /ce poate face un stundent in roMANIA
   
   Part time. Este un alt raspuns la intrebarea mea si consider acesta un plan bun desi in majoritatea cazurilor ramane doar la stadiul de plan. Comparativ cu doritorii unui astfel de job, locurile de munca sunt extrem de putine in roMANIA si daca mai luam in considerare si faptul ca sunt foarte prost platite pentru sarcinile care trebuiesc indeplinite, putem spune ca aproape nici nu exista.
       Nu vorbesc in necunostinta de cauza aici. Sunt si eu in randul celor care isi doresc un job part-time si chiar am facut ceva in legatura cu asta. Mi-am aplicat CV-ul la mai multe firme din diferite domenii printr-e care agent vanzari (sau cel putin asta am gasit in descrierea companiei) unde sincer sa va spun nu stiam prea bine cu ce se mananca insa am aflat in cele din urma.
       Am mers la sediul firmei respective pentru interviu unde am fost intampinat impreuna cu alte persoane,   majoritatea stundenti, de o cucoana care a inceput sa ne vorbeasca din start si neintrerupt de parca noi deja stim ce avem de facut si cum. Am avut parte de o prelegere de 30 minute care mai mult ne-a bagat in ceata, singura informatie care era folositoare si relevanta era faptul ca au posturi disponibile pentru sondaje de opinie, nu ca firma X este o companie care este in plina dezvoltare si au parteneriate cu Y si Z care sunt la randul lor in plina dezvoltare datorita faptului ca firma X a facut si a dres. Ca o mica paranteza, toate companiile sunt in plina dezvoltare, totul merge splendid din punct de vedere economic si nimeni nu trebuie sa fie ingrijorat de viitorul tarii care in momentul de fata si mult timp de acum inainte, in opinia mea,este si va ramane ca vai de ea. M-am uitat la cei din jur la un moment dat cu speranta ca o sa ma asigur ca am nimerit unde trebuie si ca nu sunt singurul care nu intelege limbajul stimabilei, insa pe fata celor de langa mine se citea clar starea de: "ce falusul meu caut aici si in ce m-am bagat?!"
       Dupa intalnirea cu bine pregatita doamna am facut cunostinta cu o alta domna care din fericire pentru noi  ne-a vorbit pe sleau insa nu ne-a dat o veste prea buna din pacate. Pentru a obtine postul ne-au fost date 50 de formulare care trebuiau completate de persoane diferite ,bineinteles, alfate la adrese diferite din Bucuresti.  Pe langa faptul ca trebuia sa cutreieram aproape toate cartierele Bucurestiului in lung si in lat fara nici un castig,ba chiar am fi iesit in pierdere, acele formulare erau fiecare de cate 4pagini si contineau 40 de intrebari si nu toate erau cu Da sau Nu. Deci cine ar fi acceptat pana la urma sa fie deranjat de un neica nimeni si sa isi piarda timp pretios pe care l-ar putea petrece cu familia,
angajandu-se la un serviciu care nu i-ar aduce nici un castig. Ba chiar sa isi mai dea si datele personale!

        As mai avea multe de spus dar prefer sa inchei aici pentru ca deja devine un articol destul de lung si nu stiu cati dintre viitorii "voi" ati ajuns pana aici.
         In concluzie, daca accepti provocarea si sa faci munca voluntara doar ca pe urma sa fiti platiti cu 5lei pe un sondaj, in cel mai fericit caz pentru ca majoritatea sunt platite cu 2lei, atunci va urez multa bafta!


     Articolul #1                                                                        Articolul #3
                                                     Articolul  #2